Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
home > scrieri > Zborul

ZBORUL. VIS ŞI DESTIN

Cititi selectiile

Ediţie alcătuită de Elena Liliana Popescu
EDITUR HERMES 1999

Un omagiu sincer pentru aviatorul Gheorghe Ioana, camarad de zbor în glorioasa aviaţie militară a României.
(Preşedintele Ligii Aeriene Române, Comandor aviator Ion DiCezare, Cavaler al ordinului Mihai Viteazul şi, Virtutea Aeronautică, Clasa Cavaleri,
24 aprilie 1999)

George Ioana s-a născut la 28 noiembrie 1922, în comuna Liţa, judeţul Teleorman. "Într-o căsuţă mică din marginea şoselei prăfuite", "sub razele palide de lună trimise prin fereastra slab luminată", "timpul a stat pe loc să primească încă o fiinţă plăpândă în noianul de griji şi suferinţi", în "seara lăsatului de sec" aşa cum descrie el însuşi, ceva mai târziu, într-un jurnal, din care vom desprinde câteva file în alcătuirea cărţii de faţă.

Părinţii săi, Tudor şi Maria, trăiau din munca grea a câmpului, tatăl său ţinând şi contabilitatea Băncii Populare din comuna în care locuiau împreună cu cei patru copii ai lor, două fete şi doi băieţi. Satul, "aşezat pe creasta dealului ce mărgineşte Oltul spre răsărit în lungul şoselei judeţene Turnu Măgurele-Slatina", era pe atunci "o înşiruire de case sărăcăcioase pe marginea unei şosele pline de gropi", în care, "în timpuri ploioase, roţile carelor de lemn intrau până la osie în noroiul drumurilor desfundate", "atunci când primele îngrijiri de după război abia începuseră să-şi dea roadele". "Un sat ca oricare altul", dar care avea să-i rămână în suflet pentru totdeauna, păstrător de amintiri pline de candoare ale copilăriei când grijile vârstnicilor nu pătrundeau în lumea micului visător, trezit la "realitate" doar de solicitările gospodăreşti pe care copiii de la ţară le cunosc atât de bine, integrându-se astfel în viaţa de zi cu zi a satului şi crescând sub privirile ocrotitoare ale părinţilor. Mama sa, a cărei fire a moştenit-o, de o mare sensibilitate, va avea un rol special în viaţa lui, chiar dacă vitregiile sorţii au făcut ca aceasta să se stingă din viaţă când George nu va fi împlinit încă 24 de ani.

Între anii 1930 şi 1934 urmează cursurile şcolii primare în comuna natală, distingându-se între colegii săi printr-o silinţă deosebită pentru învăţătură, o aparentă fragilitate fizică şi o predispoziţie pentru interiorizare. Încă de atunci visa la ceva încă nelămurit, ce începea să se contureze în gândurile sale, la "zborul" ce avea să-l preocupe din ce în ce mai mult, să-i marcheze viaţa, ajungând să materializeze acest vis prin alegerea primei sale profesiuni, aceea de pilot aviator, şi de asemenea prin exprimarea în versuri a trăirilor sale sufleteşti, aducând în lumea zbuciumată a existenţei pământeşti frânturi din lumea sa lăuntrică de o rară puritate.

Liceul îl atrage ca un magnet şi voinţa nestrămutată de a-şi continua studiile îl aduce la oraş, pentru a da admitere la Liceul teoretic de băieţi din Turnu Măgurele. Reuşeşte şi urmează acolo primele clase de liceu, până în anul 1937 când este nevoit, din cauza situaţiei financiare grele şi a îmbolnăvirii mamei sale, să continue liceul în particular. Va absolvi clasele a V-a şi a VI-a de liceu la Liceul Ferdinand din Râmnicu Sărat între anii 1937 şi 1939.

În toamna anului 1940 intră la Şcoala de Pilotaj a Direcţiei Aviaţiei Civile Bucureşti, ca bursier, în urma unui concurs şi urmează cursurile teoretice la Roşiori de Vede şi zborul practic la Şcoala de Pilotaj "Zborul" din Alexandria, pe care l-a absolvit, obţinând la 24 iunie 1941 brevetul gradul I şi la 22 august, în acelaşi an, brevetul gradul II. Pentru a-şi putea continua studiile, optează să rămână pilot civil, încadrându-se voluntar în aeronautică, iniţial ca soldat în stagiu; este trimis pentru trei ani la Flotila 3 Informaţie din Buzău, Escadrila Specialităţi şi Antrenament (între 21 septembrie 1941 şi 22 iulie 1942). În toamna anului 1942 este trimis la Şcoala de adjutanţi aviatori de rezervă, de pe lângă Centrul de Pilotaj Buzău, pe care o absolvă la 4 octombrie 1943, obţinând brevetul de pilot militar pe bimotoare şi gradul de adjutant stagiar aviator de rezervă. Între 15 ianuarie şi 15 aprilie 1944 urmează cursurile unei şcoli speciale de zbor, Detaşamentul de instrucţie, la Krosno în Polonia continuând apoi cursurile la Arad până pe 28 august în acelaşi an. Între timp absolvise, în particular, ultimele clase de liceu, a VII-a şi a VIII-a, la Liceul Ferdinand din Râmnicu Sărat şi susţinuse examenul de bacalaureat la Arad. După susţinerea diplomei, dă examen de admitere la Şcoala de ofiţeri de Aviaţie la Media şi este declarat admis.

Trebuie să plece la Blaj, apoi la Balomir-Alba Iulia unde se forma Centrul de aviaţie privind acţiunile de război. Participă, tânăr fiind, la momente dificile, de mari încercări, când suferinţele oamenilor şi mai ales ale celor ce luptau pe front ating cote aproape insuportabile, când Istoria scria destinul multor popoare cu sacrificii omeneşti şi sânge nevinovat, cu consecinţe grave atât imediate cât şi pe termen lung şi cu transformări în întreaga lume ce trăia un prezent zbuciumat şi pregătea un viitor cu prea multe necunoscute. La sfârşitul lunii septembrie a anului 1944 este lăsat la vatră împreună cu ceilalţi piloţi de rezervă din lipsă de avioane suficiente de luptă. În toamna aceluiaşi an se înscrie, în urma examenului de admitere la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale Bucureşti, ca bursier până în decembrie 1945 când se angajează (ca diurnist) la Ministerul de Finanţe, Serviciul personal interior. În urma eforturilor (în afara cursurilor şi a orelor de serviciu, pentru a se putea susţine dădea zilnic meditaţii) şi a stării sufleteşti mult afectate de moartea mamei sale, se îmbolnăveşte de ulcer.

În 1946 se căsătoreşte cu aceea ce avea să-i fie pe parcursul vieţii sufletul pereche, Teodora, căreia i-a dedicat multe din poeziile sale de dragoste. Au plecat din Bucureşti la Turnu Măgurele, deoarece starea sa de sănătate se agravase în urma lipsurilor de tot felul, cărora trebuiau să le facă faţă, într-o capitală aflată după război în mare dificultate de a asigura unei tinere familii o locuinţă sau vreun alt ajutor material. În Turnu Măgurele, George, asigură existenţa familiei lucrând ca inspector în cadrul Secţiunii Financiare. Peste puţin timp, în 1947, o altă experienţă cu mult mai grea ţi aşteaptă. Durerea pricinuită de pierderea primului lor copil, Sorin, la frageda vârstă de 4 luni (în urma îmbolnăvirii de malarie şi a lipsei medicamentelor adecvate), lasă urme adânci în sufletul lor. Anul următor, se naşte al doilea copil, de data aceasta o fiică, Elena Liliana. După o perioadă de suferinţă fizică, boala agravându-se pe zi ce trece şi necesitând dese spitalizări, George se operează la Bucureşti. În 1951 se stabileşte împreună cu familia sa în Buzău şi lucrează în cadrul Secţiunii Financiare până în octombrie 1959, apoi în cadrul Băncii Naţionale Române, filiala Buzău. În 1954 se naşte a doua fiică, Adelina Luminiţa. După 37 de ani de muncă, apreciat de colegii săi pentru corectitudinea şi competenţa sa, pentru modestia şi solicitudinea faţă de cei pe care îi formase împărtăşindu-le din experienţa sa profesională în perioada când era inspector şef la Banca Naţională Română din Buzău, se pensionează, în 1987.

După 1989 reuşeşte să revină împreună cu soţia sa în Bucureşti, oraşul unde se căsătoriseră cu mai bine de 40 de ani în urmă. Fiica sa cea mare împreună cu soţul său şi cei trei copii ai lor, Mihai, Cristian şi Armin locuiau acolo, aceasta rămânând în Bucureşti încă de la terminarea Facultăţii de Matematică, alegând cariera didactică universitară. Cealaltă fiică, în urma absolvirii Facultăţii de Filologie, Limbi germanice, rămăsese iniţial în Bucureşti, apoi s-a stabilit în Olanda, unde locuieşte şi în prezent împreună cu soţul şi copiii săi, Andreea şi Alexandru. La scurt timp după venirea în Bucureşti, starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte şi nu poate să se bucure de o perioadă ceva mai liniştită din viaţa sa, împreună cu cei dragi. George Ioana a plecat dintre noi poate nu întâmplător pe 9 decembrie 1990, exact în ziua când se împlineau 50 de ani de la primul său zbor, pe care îl descrie cu atâta emoţie şi pasiune în jurnalul său; zborul din urmă, un altfel de zbor, spre alte lumi, poate mai bune.

În timpul vieţii a publicat o serie de articole de specialitate în reviste, în ziarul local "Viaţa Buzăului", ca şi în presa centrală. A publicat articole cuprinzând consideraţii pe teme literare, chiar unele poezii, în reviste apărute la Buzău, unde a făcut parte dintr-un cenaclu literar. Pasiunea sa pentru studiu şi lectură manifestată încă de timpuriu l-a însoţit pas cu pas, întreaga viaţă. O altă pasiune a fost şahul, obţinând diverse premii, medalii şi cupe la concursuri, unde participa cu regularitate fiind membru al clubului sportiv "Spartac" din localitate.

Şi-a îndeplinit marele său vis din copilărie, de a zbura. Însă un alt vis, acela de a-şi publica în volum încercările sale literare, cuprinzând poezii, un jurnal şi o dramă în versuri, nu i s-a împlinit în timpul vieţii. Sperăm ca prin apariţia acestei cărţi postume, să fi reuşit măcar în parte, să-i împlinim acest vis.

Am încercat să cuprindem în paginile acestui volum o selecţie din poeziile pe care poetul pilot George Ioana le-a scris în timpul peregrinării sale pământeşti, multe dintre ele fiind scrise în tinereţea sa de "zburător"; acestea ar putea să însufleţească pe tinerii aviatori ce trăiesc astăzi clipe înălţătoare, asemînătoare în frumuseţe şi intensitate. Ar putea să trezească aduceri aminte din momente trăite, desprinse din alt timp, derulate în alt ritm, cu entuziasmul aparte al tinereţii, pentru cei ce au zburat în acele vremi, greu încercate de război, martori şi participanţi, ca şi autorul, ai unei epoci pline de frământări; epocă fierbinte, reflectată în volum prin inefabilul limbajului poetic dar şi prin precizia datelor cuprinse în paginile de jurnal, sau în cele câteva file extrase din carnetul de zbor nr. 1 al tânărului pilot aviator de atunci, cât şi prin imaginile ce ne vorbesc din fotografiile surprinzând aspecte din viaţa zbuciumată, plină de entuziasm şi tărie de caracter a "zburătorilor de altă dată". Experienţa cititorului, oricare i-ar fi preocupările, atras prin propria sensibilitate de cunoaşterea acelei perioade istorice încărcată de evenimente, va fi îmbogăţită într-o manieră inedită prin citirea paginilor ce urmează...
E. L. Popescu
Cititi selectiile


Copyright © 2003- 2007