Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
home > scrieri > despre poezie

Poezia, pentru mine

Copil fiind, priveam cu atenţie faptele ce se derulau în faţa ochilor mei uimiţi în lumea ce se contura în jur, mai târziu lumea interioară deschizându-şi şi ea porţile, invitându-mă să o cunosc, nu mai puţin fascinantă decât cea exterioară, oglindind orice reacţie la ceea ce părea nou în afară şi construind pas cu pas ceea ce avea să fie pentru mine drumul cunoaşterii; cunoaştere al cărei obiect nu era decât vag perceput la început şi al cărei subiect eram "eu", fără să mă preocupe pe atunci cine, sau ce însemna acest "eu".

Noi şi noi întrebări urmate de răspunsuri aveau să fie înlocuite de alte răspunsuri şi de alte întrebări, unele părând fără răspuns...Misterul se înfăţişa mereu sub alte faţete, experienţe noi îmbunătăţeau calitatea căutării lui, dar ele se dovedeau a fi, de fiecare dată, insuficiente pentru a-l descifra.

Treptat, am început să-mi exprim în scris unele reacţii, emoţii sau impresii provocate de întâlnirile cu nebănuitele aspecte ale necunoscutului, atunci când acestea păreau a atinge fiinţa mea într-un anumit fel, şi cu intensitate… Simţeam nevoia de a le împărtăşi altfel decât verbal, firea mea interiorizată negăsind, cel puţin la început, o altă cale de comunicare mai potrivită.

De cele mai multe ori nu mă adresam cuiva anume, poate tuturor, poate mie însumi, fără ca pe atunci să mă preocupe acest lucru, pentru că altfel, senzaţia acelui preaplin resimţit ar fi devenit o povară mult prea apăsătoare pentru ceea ce începusem să intuiesc a fi sufletul meu. Forma exprimării gândurilor mele, în astfel de situaţii, se apropia de ceea ce am putea numi poezie, într-o accepţiune poate generoasă şi în orice caz, de încurajare şi în acest sens aş putea afirma că primele încercări literare îmbrăcând forma poeziei s-au conturat încă de la vârsta de şaptesprezece ani.

Însă pe vremea aceea, din mai multe motive, obiective sau nu, problema publicării lor nu s-a pus. Unul dintre acestea îl constituia preocuparea asiduă în a descifra misterele matematicii, care s-a concretizat în alegerea profesiunii mele de mai târziu. Matematica, supranumită regină a ştiinţelor, este o disciplină severă, prin regulile ei precise şi aparent constrângătoare, dar care lasă întotdeauna libertate deplină celui hotărât să-i înfrunte primejdiile, pentru a-i descoperi puritatea, frumuseţea şi eternul necunoscut.

Atracţia pentru matematică şi studiul în această direcţie nu a diminuat nicidecum pasiunea pentru poezie, ci dimpotrivă, mi-a permis să descopăr noi punţi prin care limbajul matematic şi cel poetic se pot apropia, se pot întrepătrunde, pentru a ajunge, "la infinit", să se identifice. Ce înseamnă acest infinit şi cum poate fi el atins, din punctul comun de vedere al celor două, rămâne un alt mister de dezlegat, poate ultimul. Cert este că am continuat să scriu, şi să traduc unele cărţi, pentru ca acestea să ajungă astfel mai uşor la cititorii români, unele traduceri circulând mai demult într-un cadru mai restrâns sau chiar mai larg. Altele au reuşit să vadă lumina tiparului abia după 1990, temele tratate nefiind acceptate mai înainte, în timpurile pe care astăzi le socotim trecute, fără însă ca multe din mentalităţile ce ne-au marcat profund pe cei mai mulţi dintre noi, cei care le-am trăit, să fi dispărut în totalitate. Tot după 1990 m-am implicat într-o oarecare măsură în viaţa socială, civică şi politică din România, publicând în presa centrală câteva zeci de articole tratând diferite aspecte de interes general şi de actualitate.

Versurile pe care le-am scris, sunt directe şi simple. Ele s-au născut în inima mea modelându-se apoi prin intelectul cu imperfecţiunile şi cu stângăciile sale în a reda senzaţiile, sentimentele, precum şi forţa emoţiei autentice, neexprimabilă în întregime prin cuvinte.

Poeziile au venit singure, s-ar putea spune, una după alta, dintr-o necesitate, fără a fi căutate sau construite, fără a urmări un scop anume, fără intenţia de a şoca sau a provoca pe cineva sau ceva, deşi încercarea cititorului de a descifra mesajul autentic al poeziilor ar putea constitui, într-un anume sens, o provocare, după cum la receptarea acestuia, el ar putea resimţi o stare asemănătoare unui şoc.

M-am hotărât să public doar după ce, la o expoziţie a sa, pictorul german de origine română Eugen Brănescu, proaspăt întors în ţară în 1992, a expus alături de tablourile sale şi câteva din poeziile mele, însoţite de ilustraţii grafice, pentru a realiza un efect special, în cadrul expoziţiei de o atmosferă aparte, creată de muzică, în armonie cu pictura şi poezia. Vizitatori ai expoziţiei, iubitori de artă, au fost impresionaţi de stilul direct şi de sinceritatea poeziilor şi s-au interesat cum ar putea fi procurate.

Aşa s-a născut ideea publicării unui prim volum, cuprinzând o parte a poeziilor scrise până atunci, realizând faptul că îndată ce au fost scrise, acestea nu îmi mai aparţineau, şi trebuiau redate posesorilor de drept.

Acesta pare să fi fost începutul, în ipoteza că există un început...


Elena Liliana Popescu


Copyright © 2003- 2007