Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile



Volumul de poezie bilingv - "PEREGRINO"

TRANSPARENTĂ DESĂVÂRSITĂ - prefață

Poate ca a vorbi despre spiritual în poezie pare un lucru oarecum tautologic din momentul în care întelegem ca fructul expresivitatii este acela de a transcende, oricare ar fi nivelul, simpla stare vegetala a constiintei. Tot astfel poezia nu se poate elibera în totalitate de dramatismul sau, de starea sa tensionata, oricât de mult ar recurge la explozia tipografica dadaista sau la aleatoriu ca în cazul versului automatic suprarealist. Desigur ca un poem nu este un aforism, o sentinta, sau un pamflet: o asemenea perspectiva ar însemna militarizarea sau disolutia poeziei. Dar presupunând complicitatea genurilor si a formelor, poetii din toate epocile si stilurile au profitat de asemenea modalitati pentru raspândirea produselor lor literare.

Atât poemele moraliste ale unui Quevedo, cât si cele teosofice ale lui Blake nu emana pur si simplu dintr-o doctrina, ci o estetizeaza si o dinamizeaza pe aceasta, în orice caz, cu plasticitatea cuvintelor. Si nici macar atât, caci ideologia serveste doar ca suport macrocosmic al poemului, ca scuza filosofica pentru desfasurarea creativa care doreste sa se vada materializata într-un monument verbal. În acest mod servitutile doctrinare sunt sublimate si poemul, la adapost teatral al unei teorii care îl utilizeaza ca simplu vehicul estetic ajunge la noi, la urma urmei, în acest mod, ca un produs estetic. Astfel îl situam din punct de vedere lingvistic si istoric.

Sa spui ca poezia pe care o scrie Elena Liliana Popescu este spiritualista vine poate în contradictie cu afirmatia mai originala care o defineste ca pur si simplu spirituala. În primul caz am vorbi despre o tendinta, de o aspiratie, doar despre un stil; în al doilea, despre o constiinta care a ajuns la sine, despre un subiect, despre realitatea unei experiente.

Înainte de a cataloga opera Elenei Liliana Popescu ca o simpla poezie marturisitoare ar fi de dorit sa contextualizam cum ar putea sa ni se para previzibilitatea mesajului sau.

Faptul ca autoarea se dedica profesional predarii matematicii în mediu universitar, aceasta este nuanta care anuleaza prin contrast imaginea pe care am fi putut sa o cream la citirea grabita a primelor versuri.

Stim ca împartirea între stiinte si litere se supune exigentei dualiste cu care rationalismul modern a structurat stiinta, si care a produs o lunga serie de perechi semantic opuse, dar inseparabile de-a lungul secolelor de gândire: profund-superficial, trup-suflet, ratiune-intuitie, idealism-rationalism, interior-exterior, etc...

Dar relatia între mistica si matematica este una veche, iar pitagoreicii sunt, poate, exemplul cel mai evident si mai cunoscut în aceasta privinta.
Daca matematica dezvaluie o ordine în universul de o complexitate crescânda, nu pot decât sa se transforme în instrumentul recunoscut prin excelenta al dinamismului divin si al realitatii formale a creatiilor sale. Vorbim despre legile geometriei, de exemplu, dar si de geometria ermetica a alchimistilor. Sa ne amintim de extazul unui Pascal în fata proprietatilor numerelor. Numarul este un concept esoteric.

În realitate nimic mai mistic decât ratiunea însasi, si anume Ratiunea, nu mica ratiune rationalista, tehnologica si pragmatista care în delire cuantificatoare devine un sarcofag de duritatea diamantului al propriei sale luciditati.

Cu toate probabilitatiile aceasta este ceea ce primeste poetul Elena Liliana Popescu din partea omului de stiinta Elena Liliana Popescu: cunoasterea realitatii potitive, matematica unei armonii în natura. Si ideea armoniei sugereaza pe acelea de ordine si de unitate, motive de baza ale poeziei sale. Ordinea morala a eului care filtreaza gânduri si sentimente în mod precis în cautarea unitatii rupte, a aspiratiei nazuite.

"Dincolo de nori, înspre tine", spune Popescu în poemul dedicat tatalui sau, înspre "tara natala", aratând ca dupa viata ne asteapta plenitudinea personala a întâlnirii cu originile. Întâlnire care nu presupune manifestarea unor fabulatii mitice ci face aluzie la descoperirea intimitatii noastre proprii si sacre. Într-un asemenea proces nu trebuie sa uitam speranta - O singura înviere salveaza omenirea - tot asa cum nu trebuie uitat nici efortul pe care trebuie sa-l faca fiecare: salvarea depinde de vointa noastra, de capacitatea noastra de a suporta autotransformarea. Sufletul nostru este marea dimensiune necunoscuta pe care trebuie sa o abordam. Pentru a ajunge la ea, cel mai bine este sa devina transparent prin catharsis.

Asa este poezia lui Popescu, simpla, cordiala, atât de eliberata de excese metaforice încât am putea spune ca este lipsita de literatura, adica, de artificiu, caci, ceea ce se observa îndeosebi în poezia sa este vocea poetului dialogând cu cititorul fara a potenta în plus cuvântul. Acum, desigur, poezia înseamna si limbaj. Din fericire sinceritatea spirituala a Elenei Liliana Popescu prevaleaza în poezia sa asupra discursului, chemându-ne sa înfaptuim fara discontinuitati, într-un discurs interior nou, transparenta desavârsita.

José María Pińeiro

Citește si prezentarea acestui volum.


Copyright © 2003- 2007